Fenomenul migrației în comunitățile catolice de bulgari pavlichieni: fondarea satului Cioplea (sec. XIX)
URBANITAS, nr.5, 2024
Fenomenul migrației în comunitățile catolice de bulgari pavlichieni: fondarea satului Cioplea (sec. XIX)
The phenomenon of migration in the Catholic communities of Pavlichian Bulgarians: the founding of the village of Cioplea (19th century)
Keywords:
bulgari; catolici; Cioplea; migrație; pavlichieni.
Bulgaren; Katholiken; Cioplea (Tschoplea); Migration; Paulichianer.
Abstract:
Pe parcursul secolelor XVIII-XIX se constată exoduri succesive, dinspre Bulgaria către Valahia, ale populațiilor aflate sub autoritate otomană. Migrația bulgarilor catolici a determinat, pe fondul declinului puterii centralizate în Imperiul Otoman și creșterii influenței kârjalilor, constituirea unei reședințe episcopale de rit latin în satul Cioplea – aflat la marginea Bucureștilor, astăzi integrat cartierului Dristor al Capitalei –, precum și coagularea progresivă a unei părți însemnate din rândurile acestei minorități confesionale și etnice din Bulgaria septentrională în Valahia. Călugării din congregația misionarilor pasioniști văd năruită „cetatea catolică din Balcani”, reprezentată de cele câteva sate dispersate pe un teritoriu vast, la sud de Dunăre. În atare condiții, urmașii pavlichienilor convertiți, începând cu secolul XVII, la Biserica apuseană, sunt nevoiți să caute refugiu, prin mijlocirea episcopului Francesco Ferreri, în Vicariatul Apostolic al Valahiei, pe care prelatul menționat îl avea în administrare.
Im XVIII. und XIX. Jahrhundert kam es zu mehreren Exodus der unter osmanischer Herrschaft stehenden Bevölkerung aus Bulgarien in die Walachei. Die Abwanderung bulgarischer Katholiken vor dem Hintergrund des Niedergangs der Zentralgewalt im Osmanischen Reich und des wachsenden Einflusses des Kharjal führte zur Errichtung einer bischöflichen Residenz lateinischen Ritus im Dorf Cioplea – am Stadtrand von Bukarest, heute Teil des Hauptstadtviertels Dristor – und zum allmählichen Zusammenwachsen eines bedeutenden Teils der Reihen dieser konfessionellen und ethnischen Minderheit aus Nordbulgarien in der Walachei. Die Mönche der Missionskongregation der Passionisten sahen die „katholische Festung auf dem Balkan”, die aus einigen Dörfern bestand, die über ein riesiges Gebiet südlich der Donau verstreut waren, zerbröckeln. Unter diesen Umständen mussten die Nachkommen der Paulichianer, die im 17. Jahrhundert zur westlichen Kirche übergetreten waren, auf die Fürsprache von Bischof Francesco Ferreri hin Zuflucht im Apostolischen Vikariat der Walachei suchen, das der Bischof verwaltet hatte.
Download: PDF