Repere în portretistica oficială comunistă: Dej, Ceaușescu și Omul Nou
URBANITAS, nr.4, 2023
Repere în portretistica oficială comunistă: Dej, Ceaușescu și Omul Nou
Highlights in official communist portraiture: Dej, Ceaușescu and the New Man
Keywords:
portret; oficial; lider; sovietic; omul nou.
portrait; official; leader; Soviet; the new man.
Abstract:
Arta din vremea comunistă s-a transformat într-o unealtă de comunicare a mesajelor partidului către cetățeni. Acest mesager vizual era redat într-o formulă menită să fie înțeleasă simplu și fără echivoc. Portretul se înscrie pe aceleași linii generale de transmitere de informații esențiale, păstrându-și valențele portretisticii oficiale, așa cum au fost ele folosite de autorități încă din Antichitate. Propaganda epocii înscrie pe aceste paliere portretistica oficială a conducătorului de stat și insistă pe anumite tipologii de reprezentare care servesc „maselor” pentru a se familiariza cu „eroul național suprem” sau „cel mai iubit dintre fiii poporului”. Astfel, folosind canalele de comunicare specifice mijlocului secolului XX, portretul său oficial este diseminat în media, prin presa scrisă, în pictură, fotografie sau pe afișe de propagandă. Imaginile acestuia erau expuse în cadrul întrunirilor oficiale, de la cele private la cele care înglobau un număr mare de oameni. Însă imaginea pătrunde și în spațiul școlar și de lucru, în reviste, pe coperțile interioare ale manualelor sau ale cărților de orice fel aprobate de cenzură. Putem spune că imaginea liderului apare în toate situațiile ce țineau de viața cotidiană a individului. În paralel, pe un background sovietic, apare portretul omului nou care propagă în mediul public un nou model neindividualizat de muncitor. Îl folosește ca o metodă de motivație pentru proletariatul care stătea la baza societății comuniste. Portretele de lideri și muncitori devin centre de gravitație în iconografia ideologiei. Prin urmare acest studiu urmărește tipologia acestor portrete și evoluția lor, privindu-le atât din punct de vedere artistic, cât și socio-politic.
Art from the communist era turned into a tool for communicating the party’s messages to the citizens. This visual messenger was rendered in a formula intended to be simple and unequivocally understood. The portrait followed the same general lines of essential information transmission, keeping the valences of official portraiture, as they were used by the authorities since Antiquity. The propaganda of the time fitted in these norms the official portraiture of the state leader and insists on certain typologies of representation that serve the “masses” to familiarize themselves with the “supreme national hero” or “the most beloved of the sons of the people”. Thus, using the communication channels specific to the middle of the 20th century, leader’s official portrait was disseminated in media, press, painting, photography or propaganda posters. His images were on display in official meetings, private or that included a large number of people. But the image also permeates the school and work spaces, in magazines, on the inside covers of textbooks or books of any kind approved by censorship. We can state that the leader’s image appeared in all the situations related to the daily life of the individuals. In parallel, on a Soviet background, aroused the portrait of the new man who bears in the public environment a new non-individualized model of the worker. It was used as a method of motivation for the working classes that was the basis of communist society. The portraits of leaders and workers become gravity centers in the iconography of the totalitarian ideology. Therefore, this study follows the typology of these portraits and their evolution, approaching them from an artistic and socio-political points of view.
Download: PDF